Oamenii mari

Oamenii mari ştiu să se ascundă. Oamenii mari ştiu foarte bine sa se mintă. Oamenii mari ştiu la fel de bine să îi mintă pe ceilalţi. Oamenii mari sunt deseori tulburaţi şi pierduţi şi căzuţi. Oamenii mari sunt de cele mai multe ori nefericiţi pentru că au uitat să fie copii mici. Unii dintre ei îşi conştientizează starea dar nu sunt destul de puternici pentru a se rupe de ea.

Cu toate acestea oamenii mari rareori au răbdare fie şi măcar cât are un copil mic. Pentru ca dacă eşti mic, eşti copil, atunci sigur mai ai multă speranţă şi atunci îţi este mai uşor să ai răbdare. Mă întreb uneori de ce trebuie să devenim oameni mari. Nu am putea oare să ne păstrăm pentru totdeauna frumuseţea şi puritatea şi profunzimea copilăriei? Pentru că, nu mă înţelegeţi greşit – un copil, pentru că e mic, nu e neapărat simplu. Din contră, eu cred că un copil înţelege care sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţă şi ştie să se bucure cu toata fiinţa lui de ea.

Oamenii mari mint. În primul rând, şi cel mai uşor se mint pe ei. Este cea mai facilă parte să te ascunzi de tine, să te faci ca nu simţi ceea ce simţi, că nu gândeşti ceea ce gândeşti. Să te comporţi ca şi cum totul ar fi în regulă când de fapt pe tine te doare sufletul. Sau la fel de fals, să te comporţi corect şi adecvat cu mediul în care te afli când de fapt tu ai vrea să sari în sus de bucurie pentru că ţi s-a întâmplat ceva frumos. Oamenii mari învaţă foarte bine arta camuflării. A camuflării emoţiilor şi a gândurilor sincere faţă de ei şi faţă de ceilalţi. Şi aşa ajung să se uite în oglindă la o carcasă, la un corp, făcând eforturi nemaipomenite să nu observe sufletul din carcasă şi cum simte el. Se vor uita şi vor vedea „nişte ochi verzi, un păr drept, mmm buzele sunt cam albe astăzi. Puţin ruj şi sunt OK.” Dar nu vor vedea că ochii cei verzi sunt plini de durere şi că de aceea azi au mai degrabă o nuanţă de chihlimbar, sau sunt plini de dragoste şi s-au făcut puţin aurii, sau sunt veseli şi de aceea sclipesc azuriu. Pentru că asta ar însemna să recunoască. Ori oamenilor mari le este frică să recunoască. Preferă să fugă, să alerge, să minimizeze, să uniformizeze. Pentru că lumii nu îi plac oamenii mari cu sufletul la butonieră, pentru că societăţii îi plac oamenii potriviţi care fac gesturi potrivite.

Oamenii mari ar trebui să înveţe de la copii mici. Copiii mici sunt de 100 de ori mai autentici decât oamenii mari. În cazul lor,ştii când sunt veseli sau sunt trişti, când sunt bucuroşi, când îi doare mânuţa, sau când sunt obosiţi.
Oare oamenii mari nu obosesc niciodată să se mintă şi să îi mintă pe ceilalţi? Oare oamenii mari nu obosesc niciodată să poarte măşti adecvate momentului şi locului în care se află? Se pare că nu. Pentru că dacă ar face oricare din lucrurile acestea atunci ar însemna să recunoască. Să îşi poarte sufletul la butonieră. Să îşi asume ceea ce simt şi să încerce să facă ceva în legătură cu asta. Şi să îi lase pe cei din jur să vadă cum sunt. Aşa că oamenii mari au ales să îşi poarte sufletul în buzunarul din dos de la haină. Ascuns. Buzunarul închis cu fermoarul. Pentru că acolo poate nu ajunge nimeni. Pentru că poate dacă îl ţin acolo nu va şti nimeni de el, nu va atenta nimeni la el, nici măcar ei. Poate dacă se străduiesc puţin vor şi uita că au pus sufletul acolo în colţişorul cel ascuns...

Oamenii mari ar trebui să înveţe de la copiii mici. Oamenii mari ar trebui să îşi poarte sufletul la butonieră chiar dacă uneori le sângerează. Oamenii mari ar trebui să înceteze să se mai mintă. Pentru că asta e cel mai trist...e atât de trist. Mă doare pe mine sufletul pentru ei. Cred că mi s-a adunat mie în suflet toată tristeţea pentru toţi oamenii cu sufletul în buzunar.

Vă rog oameni buni scoateţi-vă sufletul din buzunarul din dos şi puneţi-l la butonieră pentru că nu mai pot duce toată tristeţea asta la butoniera mea. În curând o să îmi trebuiască o broşă maaaaare maaaaare să o pot ţine. Şi vă garantez că, indiferent dacă acum sufletul vostru sângerează puţin, dacă îl ţineţi la butonieră s-ar putea să vadă şi el soarele la un moment dat.

Oamenii mari ar trebui să îşi poarte sufletul la butonieră.